
PS: Cum i-ar sta in portocaliu?

Deputatul Nicolae Rebenciuc e pe picior de plecare din PNL. De fapt, nu stiu cit isi doreste el sa plece, cit mai curind il impinge virtos de la spate deputatul de Dracsani. Parlamentarul de Flaminzi, despre care afla si botosanenii cu ocazia asta ca el chiar exista, este astfel pe cale sa se adauge unei lungi liste de liberali care au parasit de voie sau de nevoie partidul dupa preluarea presedentiei de catre asistentul veterinar din Sulita.
Ca si in celelalte cazuri Turcanu (ce nume predestinat de oier …) il face tradator pe cel aflat deja cu un picior in afara partidului. Ca a luat bani, ca s-a vindut, ca nu are verticalitate. Pardon, asta cu verticalitatea am bagat-o de la mine ca in limbajul sefului PNL de Sulita cuvintul asta inca e neologism.
Nu stiu cum se intimpla in PNL, dar toti care au curajul, tupeul nebun sa il contrazica pe crescatorul de miei devine brusc tradator, vindut PD-L – istilor si altele asemena. E posibil ca in unele cazuri sa aiba dreptate, insa uitati-va si dvs. : Cimpanu, Bahrin, Arosoaie, Ciobanu, Nechita, Oprisanu, Onisa, acum Rebenciuc si lista poate usor continua. Chiar toti sint tradatori, chiar toti au primit 100.000 de euro si “doua deconcentrate”? Chiar toti oamenii astia sint nebuni si, invariabil, Turcanu are mereu dreptate?
Vad ca la PNL Botosani s-a ajuns sa nu treaca o saptamina fara sa mai fie dat vreunul afara. Mai devreme sau mai tirziu conducerea centrala a partidului trebuie sa se trezeasca la realitate si sa isi dea seama ca, de cind la Botosani liberalismul a incaput pe miinile unuia care facea injectii la vaci, partidul a obtinut la europarlamentare un scor mult sub cel de la parlamentare, cind Turcanu inca nu era sef si, in plus, oamenii sint dati afara la foc automat. Cum misca unul in front cum e exclus.
PNL, un partid care se doreste a fi rezervat cu precadere elitelor, industriasilor, intelectualilor, traieste o adevarata drama la Botosani. Un taran (sa ma scuze, dar cei care locuiesc la sate asa se cheama), s-a inconjurat de alti tarani si dau afara pe oricare-i mai rasarit si a avut tupeul sa faca o facultate. Cititi lista de mai sus si o sa va convingeti. In ritmul asta cred ca in curind n-o sa mai ramina in partid decit Florin si Roxana. Ea e una dintre putinile orasene scapate de excludere. Norocul ei este insa ca s-a cuplat cu un taran. Si nu cu oricare, ci l-a nimerit chiar pe seful lor.
Sergiu BALASCAU
Brava lui Sergiu. Si bravo si celor care pe sondajul de pe blog il voteaza totusi pe Crin. Multi nu-si vor da votul vazind ce oameni il inconjoara. Cel putin la Botosani.
Roxana Macariuc era o femeie vrednica cu trei copii. Avea vreo 40 de ani, era casatorita, de meserie profesoara in principiu viata ii surise desi nu-i fusese usor. Muncise mult pentru asta pentru ca se tragea dintr-o familie nevoiasa de la tara unde bautura era tatal nostru si bataia era cartea de rugaciuni. Se salvase odata cu examenul de facultate pe care-l promovase. Atunci vazuse prima data alta lume, atunci traise pentru prima data iubirea. Viata ei incepuse de atunci. Atunci il cunoscuse si pe Gelu cu care apoi se casatorise.
Avea acum o singura problema. Periodic, odata cu leafa, Gelu ii tragea o mama de bataie. Cu ritmicitate Roxana si-o lua peste cap in fiecare cincisprezece si treizeci ale lunii. Era obisnuita, se pregatea dinainte, isi mai indesa citeva haine pe dinsa sa nu lase bulanul urme si se invatase sa-si fereasca cu dibacie capul. Nu s-ar fi cuvenit sa mearga la scoala la elevii ei cu ochii vineti. Gelu lucra la Politia de Frontiera si cind venea odata cu leafa de la servici se oprea tot timpul cu baietii la o berarie chiar in apropierea casei. Se facea in cap mai mereu si de fiecare data se gindea ca Roxana ar putea sa-l insele in zilele cind e plecat pe fisie. Gindul asta ii venea in cap odata cu betia si il inebunea, tot timpul pleca primul cu speranta ca o sa-si prinda nevasta in fapt. Pe scari se gindea ce le-ar face adulterilor daca i-ar prinde. Tot timpul acelasi gind. Cel mai tare i-ar fi placut sa-i dea afara pe amindoi in pielea goala. N-ar fi contat ca-i vara sau iarna, ca vad vecinii sau nu. Necazul era ca tot timpul Roxana era acasa singura, fara nici un amant prin preajma asteptind cuminte sa o ia peste cap. O bataie tinea cam cinci minute pentru ca Gelu obosea repede. Obosea si se culca asa imbracat, in uniforma. Povestea tinea de vreo cinci sau sase ani, de cind Gelu incepuse munca de teren. Roxana se consola la gindul ca nu-i singura care pateste asta, suportind mai usor gindindu-se la mama ei care o lua peste cap de o viata aproape zilnic. Taica-sau se imbata mai des ca Gelu.
Cu politica facuse cunostinta intimplator, prin fetele ei care cind erau alegeri lipeau afise pentru diferite partide. Primeau pentru asta tricouri, insigne, calendare, citeodata cite un sandwich sau ceva maruntis. In vara asta se hotarisera ca vor lipi afise pentru PNL si se hotarisera sa se inscrie pe listele de voluntari. Cum nu erau majore politrucul care se ocupa de grupele de copii care lipesc afise si impart pliante le ceru sa vina insotiti de unul din parinti. Asa a ajuns Roxana Macariuc prima data la PNL. Insotita de fetele ei astepta intr-o dupa-amiaza de primavara la usa partidului sa semneze mai repede ca le lasa sa lipeasca afise. Sedinta se prelungea si Roxana se impacienta pentru ca urma sa vina Gelu mai spre seara si mincarea nu era nici macar pe foc. Nu era pericol sa pateasca ceva dar nu avea chef nici macar de scandal. Trecusera vreo doua zile de cind barbata-sau luase avansaul si-i daduse scarmaneala. Se hotari sa intre: "Tovarase hai sa semnez mai repede acordul ala si sa plec ca deja stau de o ora". Spuse "tovarase" din reflex, asa stia ea ca se vorbeste de la sedintele UTC de la liceu. "Aici tovarasa se vorbeste cu domnule si cu doamna. De tovarasi am scapat de vreo douazeci de ani", primi raspunsul de la un chelios care statea in capul mesei si parea sa prezideze sedinta. "Vedeti, de oameni de astia avem nevoie, hotariti, cu tupeu, care stiu ce vor. Luati doamna un loc aici, nu mai dureaza mult". Cheliosul ii vorbise ei Roxanei Macariuc pe un ton pe care ea il considera sincer, si prin urmare isi cauta un scaun si se aseza. Atunci reusi sa vada si ea unde patrunsese, chiar in inima partidului, unde zari citeva figuri cunoscute de consilieri. Iar Cheliosul era chiar deputatul, seful partidului. Il vazuse des la televizor si se mira de cum nu-l recunoscuse din prima. "Imaginea e deformata la televizor inseamna", se gindi Roxana, dupa care se stradui sa fie atenta la ce vorbea acolo. Se puneau la cale alegerile. Discutiile erau aprinse, dar pe placul Roxanei. Se trezi aprobind cind pe unul, cind pe altul, ba chiar la un moment dat se trezi dindu-si cu parerea. Nu o lua nimeni in sema, doar presedintele care-i facu cu ochiul.
Vizitele la partid se indesira de atunci, ajunsera aproape zilnice. Se puse in slujba politicii cu devotament, era ceva ce-i placea. Presedintele o aprecia, membrii ceilalti o lasau sa-si faca treaba. Ii spusese chiar si lui Gelu care miriise ceva dar o lasase in pace. Timpul petrecut cu politica era din ce in ce mai mare, in fiecare zi venea tot mai tirziu acasa. Mergea la intilnirile de cartier, facea revista presei, se oferea voluntar la orice. Candidatul pentru judet o remarca si o ceru la el in echipa. Porecla lui era "Brutaru", desi se ocupa cu cresterea animalelor, mai precis a oilor. Ajunse in politica profitind de conjuncturi favorabile, mai mult sa scape de tot soiul de probleme penale pe care le avea din cauza temperamentului vulcanic. Solnaru Florica, asa il chema, nu era un nume de candidat, dar Brutaru nu parea constient de asta. Voia sa fie in adminisratie cu orice pret pentru ca, in felul acesta, considera ca-si va rezolva problemele. Oier fiind, avea bani si ar fi fost in stare sa-i cheltuie pe toti pentru a fi ceva. Era un ambitios. Asa ii placea sa creada despre el. Era si el casatorit, nevasta-sa candida si ea, tot pentru liberali, avea si el trei copii si multe aventuri la activ. Se zvonea ca dupa o nunta fugise o luna in Spania insotit fiind chiar de fina sa. O alese pe Roxana in echipa lui. Aprecia ca nu iese din vorba sa si face totul asa cum trebuie. "De oameni de astia am nevoie. Am sa vorbesc cu Chelul sa o puna chiar si pe liste. Ii platesc eu citeva afise si contributia la partid".
Asa s-a trezit Roxana Macariuc si candidata, legal, pe liste. Era chiar imediat dupa Florica, a doua pe lista. Se hotari sa-i devina credincioasa. Alegerile le-au pierdut. Numele de Florica Solnaru n-a fost pe placul alegatorilor, si nici a presei care nu scapa nici un prilej sa-l taxeze, dar Roxana ramase linga el. Isi schimba schiar si serviciul angajindu-se secretara la PNL unde Florica tragea si el tot mai des. Pusese de data aceasta ochii pe o functie de parlamentar, urmau alte alegeri. Isi facu rost de colegiul care cuprinde localiatile unde avea cele mai multe stini. Facu risipa de oi si rachiu si lumea de la tara il vota. Florica se trezi deputat, iar Roxana isi schimba din nou serviciul. Se facu de aceasta data sefa de cabinet parlamentar. Gelul incepu sa banuiasca ceva si betiile, deci si bataile se inmultira. O batea mai tare ca de obicei, asa ca nu dura mult pina cind o invineti bine pe Roxana. Pina la divort nu a mai fost decit un pas. Se potrivise, divortase si Florica. El din alte motive. Nevasta-sa candidase si ea pentru o primarie la tara si pierduse la doar sase voturi. Dar tocase toti banii familiei. Florica era plin de datorii, toti trageau de el, nu mai suportase reprosurile nevestei. Si-au impartit oile si au divortat. Roxana singura, Florica singur, ea secretara lui, tot tipul impreuna, idila se infiripa repede, dragostea ii mistuia pe amindoi. Tot pe datorie si-au luat o viluta la marginea orasului si s-au mutat impreuna. Pe la partid toti zimbeau pe sub mustati. Erau comici. El scund, ea inalta, el plinut, ea subtirica. Ce mai conta. Chelu plecase din PNL, Florica ajunse presedinte. Basca, mai toti liderii partidului erau divortati si aveau amante. Era ceva la moda, il facea sa para la fel cu sefii de la Bucuresti. Pina si candidatul la presedentie al partidului era divortat. Toate astea ii faceau pe cei doi sa se simta bine, putin ii intersa de privirile ironice ale celor din jur. Erau convinsi ca se incadrau perfect in doctrina partidului si nu se sfiau sa o afirme la toata lumea: "Pina la urma asta insemna sa fii liberal".
PS: Citeva asemanari nu sint intimplatoare. Telenuvela continua.
Revolutia i-a adus lui Simica statutul de persoana publica. Era cunoscut de toata suflarea tirgului si era tare mindru de asta. A fost consilier local vreo trei mandate si patru ani a fost chiar primar. Atunci i-a placut cel mai tare. Primar. Fusese visul vietii lui. A cautat sa tina cu dintii de postul asta, facind lucruri care nici nu credea ca le-ar putea face vreodata. S-a transformat intr-un amfitrion al artelor, s-a implicat politic, a luat decizia in mina controlind absolut totul. Venea la primarie la dimineata devreme inainte de schimbul portarilor si pleca seara tirziu dupa ce intra a treia tura. Primaria era casa lui. Cel mai mult ii placea sa se joace dea orasul. Vorbea cu oamenii pe strada, mergea numai pe jos, era prezent la orice inaugurare, toate se faceau datorita lui. A dezvelit zeci si sute de plachete comemorative, a primit in vizita ambasadori, revelioanele le-a petrecut doar in piata publica, a casatorit sute de cupluri, a inventat chiar si sarbatoarea orasului. Nimic nu batea insa pasiunea sa pentru firma de termoficare si cea pentru presa. Daca se putea sa fie insotit de ziaristi in permanenta ar fi fost perfect.
Lui Simica ii placea intre tevi, merga zilnic la Termificare citeoadata doar ca sa se uite. Aburii care ieseau in zilele de ger, mirosul de pacura si cosurile inalte ii inveseleau ziua. Se gindise sa faca ceva sa uneasca posturile, cel de primar cu cel de director la Termoficare insa constatase dupa citeva incercari ca nu avea nici o baza legala. Oricum, directorul era omul lui, era ca si cum ar fi el. Numai ca nu era el si asta il rodea intr-una. De aia isi facea zilnic treaba pe acolo sa se stie cine e seful.
Termoficarea era o adevarata problema pentru oras. Nimic nu mergea acolo, caldura se facea cu costuri mari, era scumpa iar oamenii renuntau la centralizat, cumparindu-si centrale de apartament. Tevile erau vechi, deranjamentele foarte dese si costisitoare, firma era aproape de faliment. Datoriile cresteau cu fiecare z ice trecea, oamenii isi primeau salariile cu intirzieri tot mai mari. Rezervoarele de pacura erau goale. Trebuia luat taurul de coarne si rezolvata problema caldurii si a banilor, iar primarul Simica era omul potrivit pentru asta. Iarna se apropia si mai erau un an pina la alegeri era un moment bun sa rezolvea treaba cu orasul odata pentru totdeauna.
Simica lua calea capitalei. Se intilni cu ministri, cu sefii lui de la partid, cu specialist in termoficare. Trase o fuga si pina in Japonia, citeva vizite in Austria una sau doua in Suedia. Franta era ca a doua sa casa iar in Italia mergea aproaape lunar. Termoficarea platea toate deplasarile care erau facute doar pentru exemple comparative, contacte , finantari, proiecte si colaborari. Intre vizitele sale Simica mergea mereu pe la televiziuni, dadea interviuri in ziare asiguind pe toata lumea ca termoficarea va deveni in curind o problema uitata: "Din Suedia vin tevi, am semnat deja contractual, japonezii ne vor ajuta cu bani. Am vorbit chiar cu imparatul, sintem printre putinele orase din lume care vor primi un proiect de mediu de eliminare a noxelor provocate de arderea pacurii. Vom avea un sistem de incalzire centralizata exact ca in Austria. Deja specialisti francezi, romani si italieni lucreaza la studiul de reabilitare". II placea sa se auda.
Argumenta doct fiecare calatorie orice cheltuiala. Termoficare a platit miliarde pe proiecte, pe mese cu specialistii pe deplasari, chiar si pe o parte din materiale. Din Suedia au venit citeva garnituri de tren de tevi care au fost depozitate peste tot in incinta societatii. Au fost citeva incercari de instalalare a tevilor insa s-a constat ca nu se potriveau cu instalatia. Coturile fusesera comandate numai pe invers, fitingurile nu erau bune de nimic, proiectele intirziau sa apara ba mai mult specialistii care le intocmeau cereau bani mai tot timpul. Colac peste pupaza din Japonia nu mai avea nici o veste, imparatul intirziind sa trimita banii pentru proiectul de mediu. Simica simti ca ceva e in neregula, dar nu putea renunta. Mai facu un tur de forta pe la televiziuni si ziare anuntind ca pentru termoficare va incepe o noua era. Cea a modernizarii. Fiecare jurnalist primi cite o repartitie la cite un apartament, biroul primarului era de dimineata pina seara plin de saraci si tigani. Nu refuza pe nimeni, era deacord cu orice, raspunsul la toate problemele era "Da, se rezolva".
Iarna dinaintea alegerilor a fost cea mai geroasa din ciclul electoral. Frigul crunt se instala peste oras inca de pe la mijlocul lui noiebrie, dar caloriferele erau reci. Termoficarea nu dadea nici caldura, nici apa calda, iar cei care nu aveau centrala proprie incepura sa faca scandal. Imediat o parte a presei, cea a jurnalistilor care nu primisera apartamente, incepu sa ia atitudine, iar Simica facea cu greu fata valului de reclamatii si nemultumiri. Adversarii politici incepusera sa-l atace, Termoficarea fiind subiectul lor prefectat. Pacura nu era, tevile nu se potriveau, caldura nu mai venea in case era tot mai frig. Ultimii stropi de pacura s-au consumat im preajma sarbatorilor cind Simica a cautat sa faca un revelion in piata publica care sa-I faca pe oameni sa uite de greutatile de acasa. A cheltuit utimii bani din Primarie pe artificii si pe artisti ba chiar a oficiat citeva casatorii in noaptea dintre ani. Acasa spre dimineata s-au intors tot in frig bombanindu-l pe primar, iar gospodinele carora nu le crescuse aluatul de cozonaci din cauza frigului au jurat sa nu-l mai voteze niciodata pe Simica.
Ultima arma a lui Simica a fost sa arunce toata vina pe umerii statului. Si-a criticat chiar si colegii de partid pe care i-a acuzat ca desi puteau, nu au miscat nici un deget sa ajute orasul sa depaseasca situatia critica. Ministrii, chiar daca erau de la el din partid nu erau buni de nimic, legile erau strimbe, iar directorii de la Termoficare incompetenti. Cu acest arsenal de scuze a mai facut o tura de televiziuni si ziare incercercind sa lamureasca lumea de ce e frig in case. Nimeni nu l-a crezut, iar la alegeri Simica nu a mai fost votat. Frigul l-a doborit chiar in miezul verii cind a pierdut alegerile la citeva procente, fiindu-i refuzata chiar si functia de viceprimar. Cu toate acestea, Simica deveni consilier local, jurind sa devina un ghimpe in coasta oricarui va incerca sa tradeze votul cetatenilor. Drept urmare, o perioada s-a opus la orice hotarire de Consiliu Orasasenesc, chiar si la cele propuse de colegii sai de partid, fapt care i-a atras excluderea din formatiunea politica pe care a slujit-o ani buni.
Dispus in continuare se mai incerce odata sa devina primar, Simica a trecut la un alt partid, pacalit de notorietatea acestuia, chiar pe o functie de conducere. Aveau sediul intr-un punct termic. Inconjurat de tevi si de mirosuri prospete de vaselina, Simica organiza saptaminal conferinte de presa criticind si atragind atentia asupra hotiilor facute de noua putere. In schimb iarna oamenii aveau caldura in case si apa calda din belsug. La Termoficare chiar daca situatia era grea salariile sa dadeau cu regularitate iar in preajma iernilor rezervoarele de pacura erau pline. A doua incercare a lui Simica de a devei primar se solda cu un esec clar, reusind insa sa sa ajunga consilier local, singurul de altfel de la noul sau partid. La televiziuni nu mai era invitat, iar in presa aparea din ce in ce mai rar. Viata politica a lui Simica intra pe un fagas cenusiu, impltit cu mediocritatea. In plus, cei patru ani de Gicacontra din Consiliu i-au stirbit din credibilitate. Cind lua cuvintul pe la cite o sedinta colegii incepeau sa caste sau sa citeasca ziarul. Unii mai nesimtiti, spre disperarea lui Simica, ieseau chiar sa fumeze.
Partidul lui Simica s-a autodesfintat, toti membri migrind spre alte partide, mai puternice sau aflate la putere. Simica insa trebuia sa remina acolo pentru a mai fi in continuare consilier. Legea pe care o sustinuse cu atita putere, cea care nu da voie unui ales sa treaca de la un partid la altul il lasa singur, fara nici un coleg, fara nici un sprijin. Simica a ramas la punctul termic singur. In continuare acolo miroase a vaselina iar tevile sint noi, deoarece Termoficarea a reusit sa le schimbe. Si e foarte cald.
PS: orice asemanare cu realitatea nu e intimplatoare