Drept la tinta-n alta parte

Alegatorii din colegiul Darabani vor hotari soarta politica a senatorului Liviu Cimpanu. Dupa ce fostul presedinte PNL Botosani s-a autoexclus din partid devenind astfel primul senator independent din Romania, a constat ca politica fara partid e ca sexul fara femeie. El spune ca toate speculatiile care-l dadeau drept sigur la PDL nu au nici un suport real, insa a recunoscut ca se va inscrie intr-o formatiune politica: "Am sa-i las pe alegatorii mei sa hotarasca unde sa ma duc, fie la PSD fie la PDL. Voi organiza in colegiul meu adunari cu cei care m-au votat si voi vedea optiunea lor. Unde spun ei sa merg, acolo voi merge". Sesiunea de intilniri cu alegatorii va incepe in acesta saptamina, urmind ca pina la finele anului Cimpanu sa-si defineasca viitorul politic. Dintr-un punct de vedere daca-i iese schema, ceea ce nu cred insemna ca fie a avut niste alegatori idioti, fie ii crede idioti. Pina la urma oamenii nu l-au votat ca e el frumos si chelia proaspat tunsa sau pentru vreo realizare grozava. L-au votat ca era in PNL. Normal ar fi la aceste intilniri sa-i spuna alegatorii sa se duca acolo de unde a venit. Adica-n PNL, dar momentan nu se poate. Una din conditiile de accedere in acest partid in Botosani este sa nu ai studii superioare sau daca le ai totusi sa fie facute la o facultate cit mai obscura, de preferinta prin Alba Iulia, unde nici dracu nu mai stie ce si cum ai facut. Ori Cimpanu e medic, cu facultatea terminata la Iasi. La stat. Pacat.

PS: Cum i-ar sta in portocaliu?

Singuratatea demnitarului de cursa lunga

Incep sa-i inteleg pe politicenii cu state vechi de activitate ca o iau razna dupa o bucata de vreme. Sufera chiar si schimbari fizice, cum ar fi bombarea pieptului, schimbatul mersului, o respiratie mai regulata, mai odihnita, pricinuita vezi Doamne de stesul intelectual depus, in sensul menajarii de prea mult efort. Privirea ginditoare, incruntatul fruntii sint elemente obligatorii in decor. Nu astea-s importante. Important e demnitarul sa reziste, sa lupte politic in continuare, sa nu-si rupa ritmul gata format de inselare a exercitiului democratic prin pacalirea maselor. "Nu mintiti poporul cu televizorul", celebra expresia a unui decembrie 89 s-a schimbat in "Sa mintim poporul cu televizorul". Cursa trebuie sa continue. Demnitarul trebuie sa demniteze pina la pensie, unde poate se va trensforma intr-o eminenta cenusie sau poate isi va minca in liniste si singur biscuitele.
Ei bine, aflati ca toate astea duc la dileala. Alti confrati din presa ii spun betia puterii, eu ii spun dileala. Exemple girla. Termopane din China, fata europarlamentar, bloguri, emisiuni televizate de cea mai joasa speta inconjurati de manelisti sau bucatari, concedii scumpe, delegatii cit incape, milioane de mici pentru poporul infometat, concerte cu magde ciumaci prin toate catunele, DNA obligatoriu ca altfel nu faci parte din fratie, pot insirui un caiet studentesc. Asa li se pare ca viata are ritm si sens pentru ei. Pulsul, obligatoriu bate doar in sensul cirdasiei cu hotia umplind beciurile cu palinca si calatabosi, fie in preparate naturale fie in bancnote mov, de 500.
Demnitarul de cursa lunga specimenul care traieste ca un parazit, hranindu-se din munca altora, sugind doar nectarul si pulpa din fructul numit Romania nu-si da seama cit de nenorocit este. Nici nu-l intereseaza sa-si dea seama, atit timp cit confortul propriu si ritmul in care se desfasoara evenimentele au acelasi numitor comun. Singuratea demnitarului de cursa lunga este desprinsa din gindirea sa, de om care lucreaza numai pentru el. Degeaba e inonjurat de trepadusi ce se hranesc cu resturi, degeaba se-ncinge in hori care mai de care "a unirii", degeaba. E singur cu el si cu avutia lui, pentru ca lumea din care face parte refuza sa-l accepte si sa-l perceapa ca fiind viu. E doar un nume pe care odata la patru ani se pune o stampila, sau nu, in lipsa de alte variante.
Si aceasta singurate cred eu sta la baza inciumarii clasei politice, molipsind ca un virus fara leac pe toti cei care intra in sistem si accepta compromisul. Adica pe aproape toata lumea. Din pacate.